doua saptamani in Cluj sunt ca doi ani de zile blocata intr-o viata care parca nu e a mea....I'm in the wrong room,in the wrong place,somewere in someone elses shoese....
Nici nu stiu cum sa descriu golul din sufletul meu si panica din mintea mea...sunt mereu intr-o alergare kilometrica contra timp care nu-mi da ragaz sa respir sau sa imi aduc aminte de lucrurile pe care obisnuiam candva sa le iubesc si ingrijesc atat....
Mi-am neglijat trupul incat a inceput sa-mi dea semnale de alarma pe care acum abia de le mai pot opri...Mi-e dor,mi-e dor si iar mi-e dor.Ma inec in dor si regrete....
Fiecare minut si secunda petrecuta acasa este ca o viata intreaga in rai.....ce bine e acasa....
Regret fiecare moment in care am spus''ABia astept sa plec...""acum spun in fiecare dimineata ""abia astept sa ma intorc in bratele mamei mele dragi..."care de altfel e singura pentru care lupt si raman aici ,altfel as renunta chiar acum fara doar si poate.
AM realizat de asemenea ca nu sunt o petrecareata de fel...pentru mine ora 22 este ora la care obisnuiam sa iau somn fara nici o problema...acum depind de alte persoane care par mult mai puternice ca mine si le apreciez pentru asta si as dori din suflet sa pot fi ca ele.
Trebuie sa ma confund cu sentimente de detasare,relaxare si nepasare ...insa nu reusesc nici cum.
E abia luni...abia a doua saptamana si ochii mei sunt atat de sarati iar obrajii mei mereu uzi si patati de lacrimi....SUnt lucruri frumoase...dar eu inca nu le -am descoperit...si parca nici nu am timp sa o fac...
CINEVA SA MA SALVEZE!
io ti-am zis :))
RăspundețiȘtergerelas ca eu am trecut prin momente urate , nu asa..